Mit și realitate despre autism

1 DIN 100

de oameni are o tulburare din spectrul autismului.

Mituri

Autism (inclusiv sindromul Asperger) este o tulburare/condiție rară.

Toate persoanele cu TSA sunt genii sau au abilități extraordinare, precum personajul lui Dustin Hoffman din filmul Rainman.

Părinții cu pretenții au inventat diagnosticul de Sindromul Asperger pentru a-şi scuza copii, care, de fapt, sunt doar nişte răsfățați şi prost crescuți.

Autismul este o condiție a copilăriei şi, pe măsură ce copii vor creşte, vor ‚scăpa’ de autism.

Autismul apare ca urmare a faptului că, copilul nu are parte de căldură emoțională sau în urma stresului emoțional.

O persoană cu autism nu poate fi educată.

Autismul se datorează părinților reci, lipsiți de afectivitate față de copii, care îşi resping copiii.

Realitate

La această dată autismul (inclusiv sindromul Asperger) nu este o tulburare/condiție rară, întrucât afectează mai puţin de 1 din 100 de persoane.

Numai un procent foarte mic dintre persoanele cu autism, estimativ 1-3%, au abilități excepționale/‚savante’. Este adevărat faptul că aceste abilități extraordinre sunt mai frecvente la cei cu autism decât la cei cu alte dizabilități. După unele studii realizate în alte țări, ex. în Marea Britanie, 0,5-1% dintre persoanele cu TSA ar avea abilități speciale deosebite-‚savante’. În România nu se poate face nicio estimare în acest sens, întrucât există mari probleme de identificare, diagnosticare adecvată mai ales la adulți, numărul persoanelor cu diagnostic adecvat înregistrate, luate în evidență şi evaluate adecvat de instituții specializate de profil, fiind foarte redus.

Sindromul Asperger este o condiție foarte reală, un diagnostic de sine stătător, ale cărui criterii sunt cuprinse în DSMIV. Copiii cu SA sunt adesea diagnosticați mai târziu, în şcoală, datorită problemelor mai puțin severe şi vizibile în vorbire pe care le au aceştia comparativ cu cei cu autism clasic. SA este o tulburare/condiție devastatoare pentru persoana în cauză, dacă aceasta nu beneficiază de sprijinul de care are nevoie.

Autismul este o tulburare de dezvoltare complexă care apare datorită unor disfuncționalități organice, neurobiologice la nivelul creierului.

Întîia descriere a 11 copii care prezentau particularităţi specifice total deosebite de tot ceea ce se înregistraseră până la acea dată îi aparţine psihiatrului american Leo Kanner (1943). În paralel şi independent de acesta, în Europa, Hans Asperger a studiat şi el un grup de băieţi cu probleme sociale specifice şi a descris şi el aceste particularități, în 1944, într-un articol, rămas aproape necunoscut până în anii 1980.
Deşi acestea sunt cunoscute ca fiind primele articole oficiale despre autism, totuşi există şi alte însemnări anecdotice apărute înainte de 1940, cum ar fi însemnarea lui Jean Itard din 1799 despre Victor, băieţelul sălbatic de la Aveyron, considerat acum ca fiind un copil cu autism abandonat de părinţii săi.

Dacă beneficiază de sprijin adecvat (mediu structurat, suportiv) acasă, în şcoală şi în afara acesteia, persoanele cu autism pot să îşi atingă potențialul maxim şi să ducă o viață bună şi semnificativă.

Persoanele cu autism doresc adesea să îşi facă prieteni, însă datorită dizabilității generate de dificultățile pe care le au în ariile de comunicare, relaționare, înțelegere a lumii sociale, le este foarte greu să îşi facă prieteni şi să mențină relațiile sociale, prieteniile.

Autismul nu are legătură cu modul în care părinții îşi cresc copilul. Dovadă este faptul că în aceeaşi familie cu mai mulți copii, unul are autism, celălalt-ceilalți sunt tipici, nu au autism.