Ce este autismul?

Autismul este o tulburare complexă de origine neurobiologică ce afectează abilitățile de comunicare și relaționare ale persoanei cu cei din jur, modul în care aceasta percepe și înțelege lumea.

Autismul nu este o boală și nu se „vindecă”, un copil cu autism va deveni un adult cu autism. Este o dizabilitate care afectează persoana de-a lungul vieții în moduri și grade diferite. Intervenția timpurie adecvată,  individualizată, este importantă pentru atingerea potențialului maxim al persoanei. Toate persoanele cu autism pot învăța și progresa. Dacă beneficiază de sprijinul adecvat, pot trăi o viață împlinită.

Primele semne ale autismului apar de obicei în primii 2 ani de viață.

Autismul afectează în mod diferit fiecare persoană, deși există caracteristici comune:

  • Dificultăți în comunicare și relationare socială
  • Comportamente rigide și repetitive
  • Probleme senzoriale

Pot aparea comorbidități: dizabilități de învățare, ADHD, epilepsie, hiperlexie, dislexie, dispraxie, sindorm Down, X fragil s.a. ), probleme de sănătate mintală (-anxietate, depresie, tulburare obsesiv compulsivă-TOC) ș.a.

Caracteristici pe larg

Diagnosticarea

Autismul este diagnosticat de obicei după 2 ani ai copilului. Acest lucru nu poate fi făcut la naștere pentru că semnele, tiparele comportamentale pe baza cărora se face diagnosticarea, nu apar sau nu pot fi ușor identificate înainte de vârsta de 18 luni.

În ultimii ani cercetătorii susțin tot mai mult faptul că se pot observa anumiți precursori ai acestor tipare comportamentale în etape de dezvoltare ale copilului mult mai timpurii, chiar dacă părinții nu îi detectează sau nu îi interpretează ca atare. Numărul de instrumente care încearcă să detecteze autismul la vârste mai mici de 18 luni este și el în creștere.

Uneori există o perioadă de dezvoltare aparent normală, după care copilul se izolează și pierde din abilitățile dobândite până atunci. Poate fi vorba de o pierdere a utilizării cuvintelor folosite de copil până atunci, de pierderea contactului vizual, a interesului pentru joc sau de izolare socială.

În mod obișnuit , autismul este diagnosticat mai devreme mai ales dacă este însoțit și de retard mental și este mai puțin diagnosticat printre copiii şi adolescenții cu o inteligență medie sau superioară mediei.

De multe ori autismul poate să treacă „neobservat„ până la vârsta adultă a unei persoane, fiind diagnosticat mult mai târziu, în adolescență sau la maturitate. Fetele cu autism sunt diagnosticate mai greu, ele putând masca mai bine semnele clasice.

Diagnosticarea ar trebui făcută în echipă multidisciplinară, în cazul copiilor formată, minim, din pediatru, psiholog, logoped, psihiatru, din psiholog și psihiatru în cazul adulților. 

Criteriile de diagnostic

Importanța diagnosticului

Este important ca diagnosticul să fie obținut cât mai de timpuriu, fiind primul pas în stabilirea nevoilor persoanei și accesul la resurse în funcție de a aceste nevoi individuale.

Pe de altă parte, diagnosticul explică părinților sau persoanei în cauză, dar și altora din jurul acesteia – profesori, prieteni, partener- natura problemelor sau a dificultăților pe care le are și le-a avut dintotdeauna. În unele cazuri, problemele, dificultățile sunt minimizate sau greșit interpretate de persoana în cauză, de cei din jur sau chiar de profesioniști. Astfel autismul ajunge să fie diagnosticat mult mai târziu, în adolescență sau chiar la maturitate. Multe persoane adulte diagnosticate cu TSA declară că resimt o ușurare dupa ce află diagnosticul. Abia atunci își explică natura, cauza problemelor pe care le întâmpină, le-au întâmpinat până atunci și încep să caute sprijinul în direcția „corectă”.  

Intervenția

Fiind afectate în mod diferit- autismul este un spectru de tulburări- fiecare persoana are nevoi diferite. Tipul de intervenție și de sprijin care funcționează la unii, poate să nu aibă efecte la altele. Intervenția trebuie să fie individualizată, după o evaluare amănunțită, profesionistă.  

Strategii și metode de intervenție

Cauze

Cercetătorii consideră că nu există o singură cauză a autismului. Există multe teorii referitoare la cauzele autismului, a diferitelor forme de autism, însă nu sunt cunoscute până în prezent cauze specifice care să ducă la autism. Cercetările continuă. 

‘Research over the last half century has established autism as a neurodevelopmental disorder. Early suggestions that ASDs might result from abnormal parenting have been abandoned in the face of overwhelming evidence for a biological basis and a strong genetic component. Most researchers believe that ASDs have a variety of causes, perhaps all affecting the same brain systems, or impeding development through disruption of different abilities necessary for social and communicative development.Whether environmental factors interact with genetic susceptibility is as yet unclear.’

Medical Research Council. (2001). MRC review of autism research: Epidemiology and causes. London: MRC.