Alăturați-vă nouă!
Deveniţi membru al AUTISM ROMANIA
Milităm pentru drepturile persoanelor a căror viaţă este marcată de autism, pentru sensibilizarea societăţii româneşti şi sporirea înţelegerii de către aceasta a autismului, a impactului lui asupra persoanei cu autism, a familiei sale şi a societăţii; pentru servicii de diagnosticare şi intervenţie timpurie, pentru educaţie şi locuri de muncă adecvate, în condiţiile egalităţii de şanse, pentru “normalizare”, pentru o viaţă demnă şi fericită a copiilor noştri.
Vocea dumneavoastră, fie ca sunteți tânar sau adult cu autism ori parinte sau rudă, este necesară pentru ca toate acestea să fie auzite și pentru ca schimbările în sensul “normalizării” să se producă.
Beneficiile calităţii de membru
- aveți posibilitatea de a vă exprima în privința modului în care trebuie să acționeze asociaţia noastră, întrucât puteți vota la Adunările Generale anuale şi candida pentru a face parte din Consiliul Director al asociației.
- reducere la taxa de participare la seminariile, workshopurile, trainingurile organizate de asociație.
- reducere la costuri de participare la acțiuni și evenimente organizate de asociație și care nu sunt gratuite.
- reducere la achiziţionarea publicaţiilor editurilor partenere.
- acces gratuit publicaţiile şi alte materiale informative din biblioteca asociaţie.
- acces la informații în rețeaua internă a membrilor-newsletter ș.a.
Vocea organizației este și vocea TA!